Recent, a existat o cerere tot mai mare în rândul fanilor muzicii pentru vechile discuri de vinil bune pe care le ascultau părinții și bunicii noștri. Există opinii diferite în rândul oamenilor. Cineva crede că aceasta este doar modă, cineva crede că vinilul este arhaism, iar înregistrările ar trebui păstrate în muzee. Dar vinilul are și fani adevărați. Astfel de oameni cred că sunetul din discurile de vinil este mult mai bun decât versiunile digitale moderne. Să vedem cum a început istoria discurilor de vinil.
start
În 1887, inginerul german Berliner, folosind un dispozitiv special, a început să înregistreze sunete pe plăci rotunde de zinc. Înregistrarea a fost făcută pe un alt aparat, pe care l-a inventat și Berliner.
În timp, materialul din care au fost făcute înregistrările s-a schimbat, iar tehnologiile de reproducere și replicare a înregistrărilor s-au schimbat, de asemenea. În secolul al XX-lea, un material mai accesibil și mai ușor - vinilitul - a început să fie folosit pentru producția de discuri. Acest material a devenit extrem de popular printre producători, iar ulterior vinilul a fost realizat pe baza acestuia. Utilizarea vinilului a făcut posibilă creșterea timpului de înregistrare și punerea înregistrărilor la dispoziția tuturor segmentelor populației. În plus, vocea înregistrată pe vinil nu a fost distorsionată și a sunat mai tare.
„Jazz pe oase”. Vinil în Uniune.
În URSS, primele înregistrări au fost lansate în 1949. În paralel cu companiile de discuri oficiale, au funcționat birouri subterane, care înregistrau muzică interzisă la acea vreme. Pentru aceasta, muncitorii subterani au folosit raze X de format mare. De aceea, jazz-ul, care a fost oficial vânat, a fost numit atunci „muzică pe oase”.
Dar acest fenomen a avut și aspecte pozitive. Iubitorii de muzică sovietică au cunoscut trupe occidentale precum Beatles, Pink Floyd și alții.
Vinilul modern este un miracol analogic.
Cum este vinilul atât de bun în comparație cu alte formate moderne?
Faptul este că vinilul nu distorsionează sunetul și nu schimbă frecvența sunetului. Experții în muzică observă că sunetul de pe un mediu digital are o anumită distorsiune, „sterilitate vocală”. Cu alte cuvinte, este prea sintetic. Sunetul din înregistrare sună mai viu și mai atractiv.
De aceea, mulți iubitori de muzică aleg acum vinilul pentru a asculta albumele artistului lor preferat. Iar cifrele statistice confirmă acest lucru: în anii 90 ai secolului al XX-lea, cererea de înregistrări era aproape de zero, dar în 2000, 1,5 milioane de înregistrări au fost achiziționate, iar în 2010 - 3,7 milioane. Și această tendință continuă în fiecare an.
